Uleiul obținut prin presare la rece poate fi consumat ca atare, ca supliment alimentar, pentru gătit, ca dressing pentru salate, marinate, adaos pentru mâncarea gătită, aromaterapie, etc. ulei-eco-sanatos Toate uleiurile presate la rece prezintă însușiri speciale datorită substanțelor rare pe care le conțin și care pot ameliora sau trata diferite afecțiuni. Echipa Yoda România vă oferă câteva sfaturi legate de modul cum puteți utiliza uleiul proaspăt stors:


Uleiul din semințe de floarea soarelui: are un conținut ridicat de lecitină ceea ce îl face ideal pentru sistemul nervos. Conține și cantități importante din vitaminele A, D, E și grăsimi poli nesaturate care ajută la reducerea colesterolului, menține un aspect sănătos al pielii și menține oasele puternice. Conține și minerale sau enzime care ne întăresc sistemul imunitar și ne reglează activitatea hormonală.


Uleiul din semințe de dovleac este cunoscut ca un bun tonic al prostatei, dar și un bun remediu pentru cei cu niveluri crescute ale colesterolului. Este cunoscut ca fiind un tratament pentru cistite, pentru afecțiuni ale rinichiului, în cazul artritei, sporește producția de lapte matern, etc. Conține o mulțime de acizi grași și steroli vegetali, un adevărat medicament pentru tractul urinar și sistemul reproductiv. Uleiul de semințe de dovleac este cunoscut a avea un efect benefic în cazul celor cu predispoziție la formarea nisipului și pietrelor la rinichi. Este de asemenea un adjuvant în afecțiuni cum ar fi gastrita hiperacidă sau infestarea cu paraziți intestinali. Aceleași substanțe menționate scad nivelul LDL (colesterolul periculos) și cresc nivelul HDL (colesterolul bun). Conține de asemenea, cantități însemnate de vitamina A și E, esențiale pentru menținerea sănătății pielii.


Uleiul din semințe de in este recomandat în tratamentul artritei reumatoide și a colesterolului ridicat. Este de asemenea cunoscut ca având proprietăți curative în cazul osteoporozei, anxietății, hipertrofiei de prostată, hiperplaziilor, infecțiilor vaginale, arterosclerozei, hipertensiunii sau altor probleme cardiace, diabet sau ADHD. Uleiul de in poate fi folosit ca și laxativ, pentru cei care țin cure de slăbire, au și un efect de prevenție al cancerului mamar sau de prostată. Ca și uz extern, poate fi folosit pentru a întinde pielea, o catifelează, reduce inflamațiile și iritațiile. Substanțele conținute care îi permit uleiului de in să aibă aceste proprietăți sunt acizii poli nesaturați ca și acidul alfa linoleic care este cunoscut pentru a avea efect anti-inflamator.


Uleiul de nucă are un rol important în menținerea sănătății vaselor de sânge, este bogat și în oligo-elemente cum ar fi: seleniu, magneziu, zinc, fosfor, fier, calciu, etc., astfel, menține echilibrul în organismul tău. Conținutul ridicat de Omega 3, vitamina B1, niacin, vitamina E și melatonină vă vor îmbunătăți starea generală și vor accentua răspunsul imunitar. Face minuni pentru păr, care crește mai repede, mai gros și mai sănătos. Încetinește procesul de îmbătrânire și protejează celulele de acțiunea radicalilor liberi datorită conținutului ridicat de anti-oxidanți. Se poate consuma ca atare sau ca dressing pentru salate și marinate.


Uleiul de cânepă vă poate ajuta să preveniți o mulțime de boli. Este bogat în acizi esențiali Omega 3, Omega 6 și Omega 9 și acizi mono și poli nesaturați, conținutul fiind bine echilibrat. Conține de asemenea o proteină foarte rară, numită edestină, foarte apropiată ca și formă de hemo-globina existentă în sânge. Are o acțiune terapeutică dovedită în afecțiuni cum sunt cele pulmonare: bronșită asmatiformă, tuberculoză, boli ale pielii: eczeme, erupții cutanate, căderea părului, apoi disfuncții sexuale: sterilitate, dificultate de a păstra o sarcină, nu în cele din urmă afecțiuni digestive: sindrom de colon iritabil, colite, etc.